Aproape 36 de ani au trecut de când românii au ieșit în stradă și au strigat „Libertate!” și au declanșat o Revoluție sângeroasă care a dus la căderea Regimului Ceaușescu. Dar, în mod paradoxal, după acești zeci de ani de libertate și democrație, ideea că în comunism „era mai bine” a crescut în popularitate.
Mai mult de jumătate (55,8%) dintre românii care au răspuns la un sondaj INSCOP publicat pe 22 iulie sunt de părere că regimul comunist a însemnat mai degrabă un lucru bun pentru România.
Principalul argument folosit de cei care consideră că regimul comunist a fost unul benefic pentru țara nostră este că „România și-a plătit datoria externă”. Mai întâlnim și premise precum „România era o țară mai bogată”, „Industria României producea mai mult în comunism decât în prezent” sau că „Industria României a fost distrusă după Revoluție”.
„Pentru a o plăti cu orice preț, a impus raționalizarea alimentelor, tăierea importurilor și sacrificarea nivelului de trai”, a declarat Christian Năsulea, economist.
„Deși este adevărat că România sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu a reușit să plătească integral datoria externă acumultă în anii 1970, ajungând la zero în aprilie 1989, acest fapt nu reprezintă o realizare economică sustenabilă sau benefică pe termen lung, așa cum este adesea portretizat în miturile nostalgice. Datoria externă a crescut de peste 10 ori între 1971 și 1981 (de la aproximativ 1,2 miliarde de dolari la peste 10 miliarde), iar pentru a o plăti cu orice preț, a impus raționalizarea alimentelor, tăierea importurilor și sacrificarea nivelului de trai. Aceste politici au fost un „șoc terapeutic sui generis”, care au inhibat investițiile și au cauzat o criză internă profundă, fără a crea o bază solidă pentru creștere viitoare. Achitarea datoriei a fost o măsură dictatorială care a sacrificat populația pentru ambiția inutilă a dictatorului.”
Mădălin Hodor, istoric, spune că industria românească era în colaps de la începutul anilor 80, nu s-a distrus nimic la Revoluție.
„Industria românească era în colaps din cauza proastei planificări. E o poveste foarte lungă pe care istoricii și economiștii o știu. Industria românească era la pământ și asta înainte de 1989, era un colaps general. Nu se mai putea susține, doar faptul că era sloganul „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”._
Christian Năsulea, economist, spune că exportul mediu al României exprimat în valută forte, cum se exprima în perioada respectivă, era anual în jur de 3 miliarde de dolari, la care se adăugau schimburile comerciale făcute cu țările comuniste, precum și schimburile pe bază de barter făcute cu celelalte țări, de obicei țări în curs de dezvoltare la vremea respectivă.
„România furniza produse industriale și primea resurse. Într-o valută inteligibilă, astăzi ar fi cam 7 miliarde de dolari, dar e o ficțiune. România nu încasa niciodată, nici măcar cei 3 miliarde de dolari. Exportul românesc astăzi ajunge în jur de 50 și 70 de miliarde de euro anual, nici măcar nu poți face comparație cu vremea respectivă. Cea mai mare parte a exporturilor erau tradiționale – resurse, produse industriale slab prelucrate cu valoare adăugată mică și produse ale industriei chimice și metalurgice, dar și acestea cu un grad destul de scăzut de tehnicitate și valori destul de mici. România exporta mult cantitativ, dar puțin în termenii expresiei valorice.”
Mădălin Hodor, istoric, spune că industria României polua puțin.
„Exporta mai mult decât importa, dar și aici e o chestiune înșelătoare. România exporta în principal materii prime – lemn, ciment, mâncare – dar nu exporta echipamente sofisticate sau, chiar dacă exista mitul că exportam camioane și mașini, nu este adevărat. Se treceau în indicatori și în 3 luni de zile se trimitea 3 sferturi din lot înapoi că nu mergeau, curgeau carburatoarele, cădeau roțile în mers, chestiuni de genul.
Exportam mai mult din două motive – Ceaușescu își propusese să exporte tot și să vândă tot ce se poate vinde ca să strângă bani să strângă datoria externă, pe care tot el o făcuse. Exporturile României, cu foarte mici excepții, nu erau chestiuni care să aducă venituri atât de mari. Normal că importam mai puțin pentru că era directivă de partid să nu importăm. Ca să nu cheltuie dolari, nimeni nu mai putea să își procure din import ce era necesar sau ce dorea. Totul venea cu aprobare. Fabrici care fuseseră utilate în 70 cu echipamente occidentale, aveau nevoie de piese să fie reparate. Din cauza interdicției de import, nu puteau să importe acele piese și echipamentele rămâneau stricate.”
În anii ’80, România a ajuns la un nivel record de poluare datorită industrializării forțate, fără controale de mediu. Fabrici grele au contaminat aerul, apa și solul cu metale grele, chimicale și deșeuri. În prezent, poluarea aerului a scăzut semnificativ, dar problemele persistă.
