Președintele Nicușor Dan a declarat că este neplăcut să se ia bani de la educație și sănătate pentru a cheltui pentru apărare, dar orice este mai bun decât un război. El a făcut aceste declarații după ce mai multe drone rusești au intrat pe teritoriul Poloniei, iar țara noastră a participat la consultările din cadrul NATO, în baza articolului 4 din tratat.
„Trebuie să fim solidari cu Polonia. Am participat la această consultare (în baza Articolului 4 din tratatul NATO, n.r.) care va continua. Polonia și Finlanda și țările NATO au demonstrat că sunt pregătite și au reacționat în timp real. România este stat NATO, în cadrul NATO există proceduri și România este pregătită să aplice aceste proceduri cu echipamentul corespunzător. Nu e niciun motiv de îngrijorare din partea României”, a spus Dan la TVR.
El a adăugat că, dacă același lucru s-ar întâmpla în România, reacția ar fi aceeași. Nicușor Dan a fost întrebat și dacă lipsa normelor de aplicare a legii privind dronele care intră în spaţiul aerian românesc are vreun impact asupra modului în care autorităţile pot acţiona în astfel de circumstanţe.
„Procedurile sunt bine definite, a fost legea în Parlament și după aceea a fost CSAT care a clarificat. Este clar, în ipoteza unei chestiuni similare cu cea din Polonia este clar cine intervine, cine dă comanda, toate lucrurile sunt absolut clare, nu mai e nevoie de nimic”, a spus președintele.
Președintele a fost întrebat despre o declarație a șefei CE, Ursula von der Leyen, care a spus că „Europa trebuie să facă un zid de drone” și să își sporească sistemele de reacție și securitate, în fața amenințării Rusiei.
„E importantă solidaritatea, pentru că noi, cei care suntem în zona de est, vom fi mai expuși decât Spania, Belgia sau Canada. Comunitatea internațională a reacționat ferm. NATO a reacționat foarte ferm azi. Europa a înțeles că trebuie să-și completeze înzestrarea militară și să echilibreze raportul de securitate cu SUA”, a spus Nicușor Dan.
„E neplăcut să iei bani de la educație, sănătate, cultură și să plătești bani din buget pentru apărare, dar e costul pentru securitate. Orice e mai bun decât un război”, a spus Nicușor Dan.

