„Chestiunea este, dat fiind că sunteți persoane care ați obținut rezultate într-o societate mult mai competitivă decât a noastră, cum putem valorifica experiența dumneavoastră, cum putem coopera pentru a face bine atât aici, cât și în România”
El a menționat că statul român își ridică de ceva timp chestiunea unei colaborări îmbunătățite.
„Aceasta este, cred eu, o întrebare pe care statul român și-o pune de multă vreme. Cum să reușească mai bine să coopereze cu diverse structuri mai mult sau mai puțin private și poate că și în asta puteți să ne oferiți câteva învățături”
Nicușor Dan a abordat și evoluția României și a afirmat că dificultățile actuale trebuie privite concomitent cu progresele înregistrate în ultimele decenii, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
„În pofida multor lipsuri pe care românii din România le simt pe bună dreptate – corupție, funcționare deficientă a unor instituții și toate cele pe care le cunoaștem – trebuie să înțelegem bine de unde am pornit și să observăm cu obiectivitate progresele semnificative pe care România le-a realizat în ultimii ani, mai ales după intrarea acum 20 de ani în Uniunea Europeană”
„Potențial imens”
Președintele a afirmat că România dispune de un potențial imens.
„Să vedem potențialul imens pe care România îl are prin oameni, prin pregătirea acestora, și prin mediul privat foarte dinamic, și prin nivelul rezonabil al sistemului de învățământ, cel puțin în câteva domenii importante”
El a precizat că societatea românească a acumulat expertiză în numeroase domenii și că anii următori ar trebui dedicați consolidării și stabilizării acesteia.
„Aș spune că societatea românească a atins un anumit nivel de expertiză în multe domenii și îmi doresc ca în anii ce vin să consolideze aceste expertize, să le stabilizeze, astfel încât să devină o societate care să fie stăpână pe sine”
Nicușor Dan le-a comunicat românilor din New York că își dorește ca diaspora să fie implicată în acest proces.
„Cred că acesta ar fi obiectivul nostru pentru anii următori și în acest demers, dacă doriți, ne-ar bucura să fiți alături de noi. Sper să identificăm metodele prin care să valorificăm potențialul pe care îl avem cu toții”
Întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din New York a avut loc în contextul vizitei pe care Nicușor Dan o efectuează în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Sesiunea de Nivel Înalt a celei de-a 81-a Adunări Generale a ONU.

