Plaveţi a renunţat la mandatul de administrator al Romgaz – SCANDALUL care a şocat industria

Date:

Dan Iulius Plaveti a renunțat, începând de vineri, la mandatul de membru al Consiliului de Administrație al SNGN Romgaz, conform unui raport curent transmis Bursei de Valori București (BVB). După ce a fost ales CEO al Hidroelectrica, Plaveti trebuie să se desprindă de toate funcțiile pe care le deținea în consilii.

Consiliul de Administrație al companiei, întrunit în ședința din 5 iunie, a luat act de renunțarea lui Iulius Dan Plaveti la mandatul de administrator al societății. Plaveti fusese numit în funcția de membru al Consiliului de Administrație al Romgaz prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 9 din 11 noiembrie 2025. Mandatul său urma să expire la 16 martie 2027, potrivit raportului companiei.

Dan-Iulius Plaveti a fost ales recent președinte al directoratului Hidroelectrica de către Consiliul de Supraveghere al companiei. Pentru a putea exercita noua funcție de CEO în cadrul celei mai mari companii de stat din România, Pavleti trebuie să renunțe la toate funcțiile de administrator și/sau director deținute în consilii de administrație, consilii de supraveghere și directorate, atât în societăți cu capital integral sau majoritar de stat, cât și în societăți cu capital privat.

Acesta a fost ales dintre 15 candidați, inclusiv CEO-ul interimar Bogdan Badea, care anunțase în luna mai că se retrage din concurs.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara