Rusia spune că va păstra aceeaşi delegaţie pentru cea de-a doua rundă de negocieri cu Ucraina

Date:

Delegația Rusiei va avea aceeași componență la a doua rundă de negocieri cu Ucraina, care va avea loc la Istanbul, a transmis purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova. Rusia a propus desfășurarea următoarei runde de negocieri directe cu Ucraina luni, 2 iunie.

Delegația rusă pentru prima reuniune a fost condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski. Din ea au mai făcut parte un diplomat de rang înalt și responsabili de rang înalt din armată și serviciile de informații.

Delegația ucraineană a fost condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov, din ea mai făcând parte responsabili din armată și din serviciile secrete. Prima rundă s-a încheiat fără rezultate concrete, cu excepția schimbului de prizonieri, în formula „1.000 pentru 1.000”.

Kremlinul a declarat joi că așteaptă răspunsul Kievului la propunerea sa de noi tratative, în timp ce Ucraina a subliniat miercuri că vrea să cunoască în avans conținutul „memorandumului” rus, destinat să prezinte condițiile Moscovei pentru a se ajunge la un acord de pace durabil.

Ucraina acuză Rusia că vrea să câștige timp, după ce înmédiile au început să discute despre o posibilă vară fierbinte, cu multe contradicții între țările din NATO, care nu-și pot permite să lase Ucraina să fie ocupată de trupele lui Putin, dar nu vor să intre în război cu Rusia.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara