Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că a reușit să readucă echilibrul pe piața energiei, să prevină scumpiri puternice pentru populație și mediul economic și să accelereze investițiile și plățile către beneficiari, la jumătate de an de la preluarea mandatului.
Potrivit lui Ivan, situația din piață s-a schimbat, iar consumatorii au acum mai multe opțiuni la prețuri mai mici decât cele din vară. El i-a îndemnat pe români să analizeze ofertele și să își schimbe furnizorul, dacă este cazul.
Ministrul a mai arătat că a identificat blocaje majore în sistemul de plăți și a accelerat procedurile interne pentru a crește ritmul decontărilor către beneficiari. De asemenea, a menționat că a pus în funcțiune noi capacități de producție și stocare a energiei și că există un calendar clar pentru anii următori, menit să reducă prețurile pe termen mediu și lung.
În ceea ce privește gazele naturale, ministrul a spus că prioritatea a fost evitarea creșterilor de preț în timpul iernii și menținerea unor tarife similare după eliminarea plafonării. El a declarat că scopul său este ca la 31 martie, când va fi eliminat plafonul prețului la gaze naturale, românii să poată să plătească aceiași prețuri care sunt astăzi în piață.
Ivan a mai afirmat că deciziile luate într-un context dificil au împiedicat un scenariu cu efecte grave asupra economiei României. El a subliniat că eliminarea plafonării de la 1 iulie, situația centralelor pe cărbune și deficitul de producție puteau menține prețurile la un nivel ridicat.
Ministrul Energiei a concluzionat că a evitat un dezastru pentru economia română și a reușit să stabilizeze piața energiei, în ciuda presiunilor ridicate și a prognozelor negative.

