Fostul premier Theodor Stolojan a atras atenția asupra a două paradoxuri majore în evoluția economiei românești. În primul rând, el semnalează că volumul investițiilor publice a crescut constant în ultimii ani, ajungând la circa 8% din PIB în 2025, în timp ce ritmul de creștere economică s-a redus de la an la an. Conform datelor citate de Stolojan, economia a avansat cu doar 0,8% în 2024, iar pentru 2025 prognoza indică o creștere de 0,6%.
Stolojan subliniază că, teoretic, investițiile publice ar trebui să genereze o accelerare a economiei după un decalaj de unu până la doi ani, însă acest efect întârzie să apară. În lipsa unui studiu oficial care să clarifice situația, Stolojan lansează public întrebarea privind cauzele acestui fenomen și invită experții să ofere o explicație.
În opinia sa, această situație contrazice logica economică tradițională, care asociază investițiile în infrastructură, modernizare și dezvoltare cu un impuls ulterior în activitatea economică. Stolojan sugerează că, în lipsa unei evaluări aprofundate, rămâne neclar în ce măsură investițiile efectuate sunt eficiente sau dacă există blocaje care împiedică transformarea lor în rezultate economice tangibile.
Cel de-al doilea paradox semnalat de Stolojan privește relația dintre deficitul de cont curent și evoluția rezervelor internaționale ale României. El notează că, deși România înregistrează de câțiva ani cele mai mari deficite de cont curent din Uniunea Europeană, rezervele valutare continuă să crească anual. Acest contrast, afirmă fostul premier, ar putea induce în eroare în ceea ce privește sănătatea macroeconomică a țării.
Stolojan oferă însă o explicație pentru acest fenomen: intrările masive de valută care nu provin din capacitatea economiei românești de a genera venituri externe. În această categorie intră fondurile europene, finanțarea externă a deficitului bugetar, investițiile străine directe, precum și transferurile de bani ale românilor din diaspora, care contribuie la reducerea deficitului de cont curent.
Potrivit lui Stolojan, această situație are implicații majore pentru stabilitatea economică, deoarece creșterea rezervelor nu reflectă neapărat un progres în competitivitatea externă a economiei. El sugerează că dependența de intrări de capital care nu au la bază producția internă de valută poate ascunde vulnerabilități structurale.
