Numirea a declanșat deja conflicte în interiorul PNL. Ilie Bolojan a declarat că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informaţi în prealabil și a catalogat situaţia ca pe o „tentativă de fragmentare a PNL”.
Conform informaţiilor furnizate de MeDIAFAX, gruparea Veștea se sprijină pe votul a circa 25 de parlamentari PNL. Aceste voturi ar reprezenta un element crucial în alcătuirea majorităţii, având în vedere că, pentru învestirea Guvernului, sunt necesare 233 de voturi.
Pragul minim în Parlament este de 233 de voturi. Într-un scenariu în care PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale ar susţine formula Veștea, totalul ar porni de la aproximativ 176 de voturi: PSD – 128, UDMR – 31, minorităţi – 17. Dacă la aceşti voturi se adaugă cei aproximativ 25 de parlamentari pe care îi vizează tabăra Veștea, numărul total ar urca la circa 201 de voturi.
Astfel, chiar şi în acest scenariu, ar mai lipsi în jur de 32 de voturi pentru a atinge pragul de 233 necesar pentru învestirea Guvernului.
Surse politice susţin că discuţiile vizează recrutarea unor parlamentari din rândul neafiliaților sau din alte grupuri, precum şi a unor membri PNL care în acest moment aşteaptă să vadă cum evoluează situaţia.
Cum arată calculele
Pentru ca un nou Guvern să fie învestit, este nevoie de cel puţin 233 de voturi în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Parlamentul are în total 464 de aleşi.
Structura parlamentară este următoarea: PSD deţine 127 de locuri, după plecarea deputatului Victor Ponta la grupul Uniţi pentru România; AUR are 90 de mandate; PNL, 76; USR, 59; UDMR, 31; grupul minorităţilor naţionale, 17; SOS România, 15; Uniţi pentru România, 15; PACE – Întâi România, 11; iar 23 de parlamentari sunt neafiliaţi.

