Opinia publică din Veneția este divizată înainte de nunta de săptămâna viitoare a miliardarului american Jeff Bezos, un magnat din industria tehnologiei, cu logodnica sa, Lauren Sanchez. Unii dintre localnici așteaptă cu nerăbdare strălucirea și farmecul unui astfel de eveniment, în timp ce alții se tem că acesta va transforma pitorescul oraș italian al gondolelor și al palatelor renascentiste într-un parc de distracții.
Multe detalii ale nunții sunt în continuare confidențiale, inclusiv ziua exactă în care va avea loc, dar este sigur că zeci de vedete din lumea filmului, a modei și a afacerilor vor veni la Veneția să îl vadă pe Jeff Bezos cum își unește destinul cu iubita lui – cu condiția să poată să treacă de grupurile de protestatari.
Un astfel de grup a lipit bannere pe faimosul Pod Rialto din Veneția pe care scria „Nu este loc pentru Bezos!” și a amenințat cu blocaje pașnice ale circulației, plângându-se că orașul medieval și renascentist are nevoie de servicii publice și locuințe, nu de celebrități și turism excesiv.
„Bezos crede cu aroganță că poate prelua controlul asupra orașului și îl poate transforma în spațiul său privat de petrecere”, a declarat Tommaso Cacciari, unul dintre liderii campaniei „Nu este loc pentru Bezos!”.
Pe de altă parte, primarul Luigi Brugnaro și guvernatorul regional Luca Zaia susțin că nunta va aduce beneficii economice pentru companiile locale, inclusiv pentru bărcile cu motor și gondolele care circulă pe multitudinea de canale din Veneția.
În urmă cu 11 ani, actorul George Clooney s-a căsătorit cu avocata pentru drepturile omului Amal Alamuddin în Veneția, transformând orașul italian într-un veritabil „Hollywood de la Marea Adriatică”, în timpul unui weekend de petreceri fastuoase.
Atunci, localnicii și turiștii au fost încântați deopotrivă să asiste la un moment memorabil în lunga istorie a orașului italian, care găzduiește numeroase vedete cu ocazia festivalului său de film, cel mai vechi din lume.
Jeff Bezos, în vârstă de 61 de ani, fondatorul gigantului de comerț electronic Amazon și ocupantul locului al treilea în topul celor mai bogați oameni din lume, s-a logodit cu jurnalista Lauren Sanchez, în vârstă de 55 de ani, în 2023, la patru ani după destrămarea mariajului său de 25 de ani cu Mackenzie Scott.
După numeroase speculații în mass-media cu privire la locul în care se va desfășura evenimentul denumit „nunta secolului”, primarul Luigi Brugnaro a confirmat în luna martie că această căsătorie va avea loc în Veneția, care, anul trecut, a început să perceapă turiștilor o taxă de intrare în oraș.
Este de așteptat ca nunta să aibă loc la o dată cuprinsă între 23 și 28 iunie, în mijlocul a trei zile de petreceri elegante.
În urma primelor proteste din partea localnicilor care se temeneau de sosirea a mii de celebrități și de însoțitorii ai acestora, Primăria din Veneția a emis un comunicat de presă în care a precizat că evenimentul va implica aproximativ 200 de invitați și nu va perturba viața de zi cu zi a venețienilor.
Jeff Bezos și fosta lui soție, Mackenzie Scott, au împreună patru copii, în timp ce Lauren Sanchez a fost căsătorită cu un agent de la Hollywood, Patrick Whitesell, cu care are doi copii. Ea are, de asemenea, un fiu cu Tony Gonzalez, un fost jucător de fotbal american în NFL.
