Danemarca se pregătește să renunțe definitiv la livrarea scrisorilor clasice, după mai bine de 400 de ani de tradiție. Compania poștală națională PostNord a anunțat că ultimele scrisori vor fi distribuite pe 30 decembrie, punând punct unui serviciu început în 1624.
Decizia vine în contextul pierderilor financiare semnificative înregistrate în ultimii ani. PostNord Danemarca a raportat un deficit operațional de 428 milioane de coroane daneze (aproximativ 57 milioane de euro), în condițiile în care volumul scrisorilor s-a prăbușit cu peste 90% din anul 2000 până în prezent.
„Danemarca este una dintre cele mai digitalizate țări din lume, iar majoritatea cetățenilor nu mai folosesc corespondența clasică”, a declarat Andreas Brethvad, directorul de comunicare al PostNord.
Deși PostNord iese din acest segment, legislația daneză garantează dreptul cetățenilor de a trimite și primi scrisori fizice. Serviciul va fi preluat de compania privată Dao, începând din ianuarie. Cetățenii vor putea depune scrisori în magazinele Dao și vor utiliza timbrele acestei companii.
Încetarea serviciului tradițional de scrisori va duce la desființarea a aproximativ 1.500 de locuri de muncă și la eliminarea celor 1.500 de cutii poștale roșii emblematice. O parte au fost deja scoase la licitație, iar banii obținuți au fost donați în scopuri caritabile.
Danemarca nu este un caz izolat. În mai multe țări din Europa, inclusiv Germania și Polonia, operatorii poștali reduc serviciile tradiționale, închid oficii și taie personal, pe fondul digitalizării accelerate și al scăderii drastice a volumului de scrisori.

