Zelenski nu trebuie să atace Moscova, spune Trump. „Nu sunt de partea nimănui, vreau să opresc măcelul”

Date:

Președintele american Donald Trump a declarat marți că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu trebuie să atace Moscova și că președintele rus Vladimir Putin trebuie să accepte un acord de încetare a focului în cel mult 50 de zile, altfel vor urma noi sancțiuni americane.

Declarația sa survine după ce publicația Financial Times a susținut că Trump l-a încurajat pe Zelenski într-o convorbire telefonică luna aceasta să lovească în profunzimea teritoriului rus, atacând inclusiv orașe precum Moscova ori Sankt Petersburg. Conform aceluiași ziar, președintele ucrainean ar fi răspuns afirmativ, dar a cerut ca Ucraina să primească armele potrivite pentru astfel de atacuri.

„Nu, el nu trebuie să țintească Moscova”, a spus Trump marți în fața presei pe peluza sudică a Casei Albe, după ce a fost întrebat dacă l-ar fi încurajat pe Zelenski să atace capitala rusă.

Președintele republican Donald Trump, sub conducerea căruia Statele Unite nu au mai aprobat niciun nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, dar au continuat livrările de arme și muniții către Kiev în baza fondurilor în acest scop aprobate de predecesorul său democrat Joe Biden, a anunțat luni un plan prin care alte state membre ale NATO vor cumpăra din SUA echipamente militare pe care apoi le vor transfera Kievului.

De asemenea, declarându-se dezamăgit de faptul că Vladimir Putin nu se angajează către încheierea războiului cu Ucraina, Trump l-a amenințat pe acesta că, dacă în 50 de zile nu încheie războiul printr-un acord cu Kievul, Statele Unite vor impune taxe vamale „dureroase” de 100% atât Rusiei, cât și țărilor care importă mărfuri din Rusia, în special petrol.

Întrebat marți dacă el este acum de partea Ucrainei, Trump a răspuns: „Nu sunt de partea nimănui”. „Vreau să opresc măcelul”, a completat el, afirmând că este de „partea umanității” și a reafirmat ultimatumul dat luni omologului său rus să încheie un acord pentru oprirea ostilităților.

„La sfârșitul celor 50 de zile, dacă nu vom avea un acord, va fi foarte rău”, a amenințat Trump, fără a preciza dacă sunt planificate noi discuții pentru o înțelegere cu Rusia.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

IUBIREA nu este suficientă: Judecătoria Iași a refuzat să aprobe o căsătorie

Instanța de judecată din Iași a respins solicitarea unui...

4,5 milioane de EURO pentru promovarea turistică a României – Gorjul de Azi

Pentru a intensifica vizibilitatea României ca destinație turistică pe...

Prețul benzinei te lovește la buzunar? 7 METODE ȘOCANTE prin care șoferii reduc consumul

Sumar:Majorarea prețurilor pentru combustibil determină un număr tot mai...

URGENȚĂ în România: Atac rusesc iminent? F-16 în zbor, teritoriul NAȚIONAL la PERICOL!

Trupele rusești au desfășurat, în noaptea de luni spre...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara